Echipa celor doi rugbyști români Manta și Bălan, Lyon O.U. a rămas la începutul acestei săptămâni fără președinte, după ce francezul Yvan Patet și-a dat demisia de la conducerea echipei.
Ocupanta locului 7 în divizia a doua franceză de rugby, Lyon O.U. a fost părăsită la începutul săptămânii de omul de afacere francez, Yvan Patet, acesta spunând stop carierei de președinte după zece ani petrecuți la echipa lyoneză.
Decizia acestuia de a renunța la conducerea echipei se pare că nu are nici o legătură cu ultimele înfrângeri suferite de lyonezi, împotriva celor de la Pau(19-9) și Carcassonne(13-15), omul de afacere declarând că a luat această decizie deoarece dorește să aloce mult mai mult timp familiei sale.
În echipa condusă până nu demult de Patet se află și doi rugbyști români, pilierul Bogdan Bălan și închizătorul Alexandru Manta, cei doi aflându-se în cadrul echipei încă din 2010 respectiv 2009.
articol scris de Adrian Eugen
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER